Mă stresam teribil în avion, îmi era frică de insectele tropicale şi de animalele sălbatice… dar am mers în jungla Amazonului, în insulele Galapagos şi în savana africană. Nu rezistam nici jumătate de oră în picioare, dar am urcat pe Kilimanjaro. Detestam riscurile, dar m-am lăsat să atârn de liana morţilor până în lumea de dincolo. Nu ştiusem ce e singurătatea, şi totuşi singurătatea mi-a fost prietenă vreme de ani de zile. Am fost nefericită, apoi fericită, apoi din nou nefericită, iar în final mi-am spus: gata, am obosit, nu mai vreau nici să caut fericirea, nici să fug de nefericire. Am abandonat victoria asupra limitărilor mele la fel de brusc şi violent cum începusem lupta împotriva lor, cu şapte ani în urmă… Am vrut să nu mai îmi fie teamă de nimic, să nu mai îmi trebuiască nimic.

Călătoriile mele solitare au început cu Grecia şi Camino de Santiago şi au continuat cu Nepal, Cuba, Malaezia, Kenya, Tanzania, apoi America de Sud… incluzând expediţii în jungla din Borneo, în Himalaya sau pe urmele marii migraţii a animalelor din Serengeti.  Ani de-a rândul, aventura m-a purtat din ce în ce mai departe, pe cinci continente, de la cercul polar până în Ţara de Foc şi din platoul Tibetan până în Insula Paştelui…

Acest drum a fost, totodată, o poveste a transformării mele interioare, care a început cu lupta împotriva bolii Lyme şi a anxietăţii, apoi m-a dus progresiv către depăşirea limitărilor şi împăcarea cu singurătatea, pentru ca în final o experienţă la limita morţii să mă facă să repun totul sub semnul întrebării şi să pornesc într-o direcţie cu totul nouă.

Poveştile de pe acest site, născute din curiozitatea şi dragostea mea pentru natură, păstrează amintirea unei lumi care, poate, nu va mai fi niciodată aşa cum era. Sper să fie totdată un prilej de reflecţie asupra a ceea ce merită să mai fie la fel şi ce nu…